Muzica lăutărească românească este una dintre cele mai bogate tradiții muzicale din Europa de Est. Termenul lăutar derivă din laută — instrumentul cu coarde care a definit sonoritatea balcanică vreme de secole.
Originile și influențele
Lăutarii au fost, secole la rând, purtătorii memoriei muzicale orale a poporului român. Ei nu citeau note — ci transmiteau repertoriul din generație în generație, adăugând improvizații și ornamente specifice fiecărei regiuni: Muntenia, Moldova, Oltenia, Banat.
Epoca de aur — perioada interbelică
Anii 1920–1940 sunt considerați apogeul muzicii de mahala și al tarafurilor bucureștene. Cârciumi ca La Iordache din Calea Victoriei erau neîncăpătoare. Grigoraș Dinicu, Maria Tănase și Ion Vasilescu au dus sunetul românesc pe scene internaționale.
Astăzi, formații ca a noastră păstrează vie această tradiție, aducând-o în festivaluri, nunți și gale — fără a pierde autenticitatea care o face unică în lume.